Crima de la Anenii Noi: Poliția a infiltrat o persoană care a lucrat acasă la bărbatul suspectat de omor pentru a strânge probe

25 декабря 2025, 12:21

Poliția a infiltrat o persoană în gospodăria principalului suspect în vârstă de 59 de ani, din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, suspectat de omorul unui bărbat de 61 de ani din aceeași localitate. Informația a fost confirmată de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP),Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

"Am citit mesajul domnului Gilgor, care acuză despre faptul că infracţiunea din Anenii Noi că s-a comis în luna septembrie şi de ce Poliţia a intervenit abia acum. Noi am avut în acestă perioadă o personă infiltrată care a lucrat la acela acasă (n.r. bărbatul bănuit de omor) pentru a documenta tot procesul. Avocatul acestei persoane o să invoce "unde este probatoriul?". A fost necesitatea de a acumula probatoriu, am infiltrat persoană care a lucrat la infractor", a explicat Cernăuţeanu.

Precizăm că, principalul suspect în presupusul omor multiplu din Beriozchi a fost plasat miercuri, 24 decembrie, în arest preventiv pentru 30 de zile, în penitenciar. Bărbatul nu a fost escortat în fața instanței și este apărat de un avocat din oficiu. Concubina sa, în vârstă de 55 de ani, va sta 30 de zile în arest la domiciliu.

Cauza penală a fost inițiată în septembrie, după dispariția bărbatului de 61 de ani. Timp de aproape două luni, oamenii legii au desfășurat acțiuni complexe de documentare, iar măsurile speciale au condus la identificarea și localizarea principalului suspect, cunoscut anterior organelor de drept cu multiple antecedente penale. Principala versiune investigată este omorul.

La 22 decembrie, anchetatorii au efectuat percheziții în mai multe gospodării ale suspectului, achiziționate între 2005 și prezent. În urma acțiunilor, au fost ridicate haine purtate de victimă în ziua dispariției, oseminte presupuse a fi umane cu urme de sânge, obiecte posibil utilizate la comiterea infracțiunii, precum și alte probe relevante. Toate bunurile vor fi supuse expertizelor, inclusiv analize ADN, pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale cazului.

O parte a anchetei vizează și posibila implicare a suspectului în alte infracțiuni similare, precum și utilizarea corpurilor victimelor pentru hrana animalelor de la ferma sa, ceea ce a determinat extinderea și intensificarea măsurilor operative.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода