Criza de la CFM: Întreprinderea scoate la vânzare zeci de locomotive și vagoane pentru a achita salariile restante

07 апреля 2025, 13:08

Zeci de locomative şi vagoane ale Căii Ferate din Moldova urmează a fi scoase la vânzare în cadrul unor licitaţii cu strigare, organizate pe parcursul lunii aprilie. Potrivit întreprinderii, bunurile vor fi vândute cu scopul de a acumula fondul salarial necesar pentru achitarea lefurilor restante de peste şapte luni.

  • "16.04.2025 va avea loc licitaţia cu strigare privind comercializarea resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase, expuse în 5 loturi;
  • 23.04.2025 va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 85 locomotive, expuse în 85 loturi, și licitaţia cu strigare privind comercializarea a 41 vagoane de călători și a 90 cărucioare (boghiuri) compuse dintr-o pereche de osii cu roți, expuse în 45 loturi a câte două boghiuri în fiecare lot;
  • 24.04.2025 va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 17 secții de vagoane refrigeratoare și a unui vagon frigorific cu patru osii și licitaţia cu strigare privind comercializarea a 81 tank-containere, expuse în 81 loturi.
  • 25.04.2025 va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea pieselor și materialelor (12 unități de transport) și licitaţia cu strigare privind comercializarea stocurilor de mărfuri, materiale, piese de schimb neutilizate, expuse în 31 loturi", anunţă întreprinderea.

Precizăm că feroviarii nu şi-au mai primit lefurile de peste şapte luni, suma restanţelor depăşind 200 de milioane de lei. Referitor la această problemă, autorităţile au decis să ofere CFM  250 de tone de motorină din rezervele de stat, pentru a interveni operativ în situații de urgență. 

Anterior, premierul Dorin Recean a precizat că pentru a rezolva problemele întreprinderii, autoritățile sunt în proces de elaborare a unui plan de restructurare al companiei, care va fi finalizat în următoarele luni:  

"Nu există suficient business, nu există suficiente venituri pentru CFM, pentru asta trebuie tăiate agresiv din cheltuieli și să oferim oportunități pentru oamenii care muncesc acolo", a explicat prim-ministrul.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода