Criza energetică: Autoritățile estimează un deficit de 350–400 MW în orele de vârf

24 марта 2026, 16:33

Linia electrică aeriană Vulcănești–Isaccea, principalul coridor de import al energiei electrice care asigură între 60 și 70% din consumul malului drept al Republicii Moldova, nu mai transportă energie, fluxurile pe această direcție fiind de 0 MW. Autoritățile estimează un deficit de 350–400 MW în orele de vârf, începând cu ziua de miercuri, 25 martie.

Chiar dacă sistemul funcționează momentan stabil prin utilizarea liniilor de 110 kV în regim insularizat și prin reconectarea LEA 330 kV Bălți–Dnestrovsc, aceste resurse sunt limitate și pot acoperi doar o parte din necesarul național, potrivit autorităților.

Precizăm că, deconectarea liniei a survenit ca urmare a atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina. Astfel, Guvernul a aprobat marți, 24 martie, instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, măsură care va fi prezentată astăzi Parlamentului. Aceasta permite autorităților să acționeze rapid și coordonat, prin adoptarea deciziilor urgente pentru asigurarea resurselor energetice, inclusiv derogări de la normele obișnuite de achiziții, alocarea resurselor necesare procurării energiei și echipamentelor de urgență, precum și raționalizarea consumului și impunerea unor reguli speciale de funcționare pentru operatorii economici, cu scopul protejării obiectivelor critice și a instituțiilor sociale.

 

În prezent, consumatorii din Republica Moldova sunt alimentați cu energie produsă intern și prin importuri alternative, inclusiv pe cele patru linii electrice de 110 kV de interconexiune cu România, testate anterior și considerate eficiente în situații similare. Autoritățile recomandă economisirea energiei electrice, în special în orele de vârf.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода