
În contextul crizei energetice în regiunea transnistreană a fost convocată ședința extinsă privind asigurarea cu resurse energetice. Anunțul a fost făcut de liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a discutat cu responsabilii din domeniu despre situația aprovizionării cu gaze naturale.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul administrației regionale, necesitatea reuniunii a apărut pe fondul riscurilor generate de reducerea livrărilor de gaze naturale. Autoritățile de la Tiraspol susțin că problemele ar fi legate de evoluțiile din Orientul Mijlociu, care ar fi afectat logistica livrărilor de gaze și efectuarea plăților.
În context, Krasnoselski a anunțat implementarea unui set de măsuri prevăzute într-un plan de acțiuni denumit convențional „Planul A”, care presupune un regim de economisire moderată a resurselor energetice. Totodată, a fost reluată activitatea unui stat major operativ, condus de vicepremierul administrației regionale, Vitalii Niagu.
Autoritățile din regiune au precizat că, după data de 3 martie, livrările de gaze naturale au fost reduse brusc, iar presiunea în rețea a scăzut până la niveluri critice. În aceste condiții, centrala MGRES a fost trecută pe cărbune, măsură care, potrivit oficialilor locali, a permis menținerea furnizării energiei electrice fără restricții pentru populație.
În același timp, livrările de gaze au fost sistate pentru mai multe întreprinderi industriale importante din regiune, inclusiv pentru Uzina Metalurgică și combinatul textil Tirotex.
Probleme au apărut și în sistemul de termoficare. Aproximativ 158 de cazangerii au fost oprite, iar furnizarea căldurii a fost suspendată pentru 1663 de blocuri locative și pentru instituțiile de învățământ. Cu toate acestea, autoritățile susțin că în școli temperatura în sălile de clasă este de aproximativ 19 grade, iar apa caldă continuă să fie livrată consumatorilor casnici.
Totodată, circa o sută de cazangerii pe gaz continuă să funcționeze pentru a asigura apă caldă și încălzirea grădinițelor, spitalelor și instituțiilor sociale cu regim permanent.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ