Curtea Constituțională va decide soarta celor şase mandate ale partidului "Democrația Acasă", condus de Vasile Costiuc

03 октября 2025, 17:41

Comisia Electorală Centrală (CEC) a examinat contestațiile depuse de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Inspectoratul Național de Investigații (INI),prin care s-a solicitat anularea înregistrării partidului "Democrația Acasă" în cursa electorală. Instituția a anunțat că va transmite toate materialele Curții Constituționale, care urmează să decidă asupra validării acestora întrucât, după desfășurarea scrutinului, înregistrarea concurentului electoral nu mai poate fi anulată. Hotărârea CEC a fost adoptată cu cinci voturi pentru și două abțineri.

Totodată, CEC a decis sancționarea partidului cu avertisment și lipsirea de alocații de la bugetul de stat pentru performanțele obținute la alegeri, pentru o perioadă de 12 luni, începând din luna noiembrie.

"Conform Codului electoral, în materialele electorale nu pot fi utilizate persoane oficiale străine care afectează regimul constituțional. George Simion se află pe lista persoanelor indezirabile. Comisia a solicitat SIS informații despre condițiile interdicției. Serviciul de Informații și Securitate a declarat că există date potrivit cărora persoana respectivă a desfășurat, desfășoară sau intenționează să desfășoare activități care pun în pericol securitatea națională, ordinea și securitatea publică a Republicii Moldova. De asemenea, s-a confirmat existența unor conturi false care promovează partidul "Democrația Acasă" ", a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postica.

Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a reacționat în urma deciziei:

"Probabil au nevoie de cele șase mandate și nu știau cum să o dreagă. Noi, pe parcursul anilor, nu am apărut nicăieri și nu m-am manifestat pe conturi de ale lui Georgescu. Ar fi o mare greșeală și prostie să fie anulată înregistrarea noastră. Dosarul se pasează către Curtea Constituțională, pentru că nimeni nu vrea să-și asume răspunderea directă. Este greu să explici juridic și argumentat de ce ar trebui anulate mandatele; noi nu am încălcat nicio prevedere legală!", a menționat el.

Precizăm că, în sesizarea PAS se menționează că formațiunea condusă de Vasile Costiuc ar fi beneficiat de promovare electorală din partea liderului AUR. De asemenea, INI a informat CEC că partidul ar fi beneficiat de promovare frauduloasă pe platforma TikTok, prin intermediul unor conturi false care distribuiau materiale manipulatorii, consolidând imaginea lui Vasile Costiuc. Informaţiile au fost negate de Costiuc.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Свежие новости

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода