Datoria externă brută a Republicii Moldova a ajuns la un nivel de 59% din PIB

01 января 2026, 14:10

Datoria externă brută a Republicii Moldova s-a majorat cu 1,28 miliarde de dolari, sau cu 12,4 la sută pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2025, arată datele Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

 

Astfel, pe 30 septembrie 2025, datoria externă brută a Republicii Moldova a totalizat circa 11,6 miliarde de dolari şi reprezintă 58,9 la sută raportat la PIB (+2,2 p.p. față de 31 decembrie 2024),transmite mold-street.com

99,9% din datoria externă publică este pe termen lung

Potrivit BNM, datoria externă pe termen lung a avut în continuare cea mai mare pondere în totalul datoriei externe (73,9 la sută),valoarea acesteia înregistrând o creștere de 9,6 la sută față de finele anului 2024. Datoria externă pe termen scurt (conform maturității originale) s-a majorat cu 21,1 la sută, la 30 septembrie 2025, constituind 26,1 la sută din totalul datoriei externe brute.

Datoria externă publică are o cotă de de 42,0 la sută din totalul datoriei externe, însumând 4,87 miliarde de dolari (+12,8 la sută față de sfârșitul anului 2024). Datoria externă privată a constituit 58,0 la sută din total și s-a cifrat la 6,73 miliarde de dolari, majorându-se cu 12,1 la sută față de finele anului 2024.

Datele BNM arartă că din punctul de vedere al scadenței originale, datoria externă publică pe termen lung (99,9 la sută din totalul datoriei externe publice) a constat din împrumuturi, în valoare de 4,48 miliarde de dolari (din care împrumuturile corporațiilor publice și UAT – 81,64 milioane dolari) și alocări de DST - 387,64 milioane dolari. Datoria publică pe termen scurt a însumat doar 3,50 milioane dolari, reflectând investițiile de portofoliu și alte angajamente aferente datoriei.

FMI şi Banca Mondială rămân principalii creditori ai Guvernului

Partea predominantă din datoria publică a revenit datoriei de stat directe, principalii creditori fiind organismele internaționale (4.267,27 milioane dolari, în creștere cu 13,1 la sută față de 31 decembrie 2024).

Este vorba în special de Fondul Monetar Internațional cu o pondere de 28,5% în totalul datoriei externe publice (1,39 miliarde de dolari),urmat de Grupul Băncii Mondiale cu 26,7% sau 1,3 miliarde de dolari (dintre care datoria față de Asociația Internațională pentru Dezvoltare a constituit 912,46 milioane, iar față de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare – 385,09 milioane de dolari),Comisia Europeană – cu 15,6% (760,51 milioane dolari),Banca Europeană pentru Investiții - cu 10,8% (523,16 milioane de dolari) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare - cu 5,3% (256,49 milioane dolari).

Circa 477 milioane de dolari sunt datorii faţă de guvernele altor țări, în creştere cu 14,3 la sută mai mult, cea mai mare pondere revenindu-i Guvernului Franței, urmat de Guvernul Japoniei și de cel al Canadei.

În datoria externă privată, cea mai mare pondere (55,2 la sută) a revenit datoriei pe termen lung, care a crescut cu 5,7 la sută față de finele anului 2024, iar datoria pe termen scurt s-a majorat cu 21,0 la sută și a constituit 44,8 la sută din totalul datoriei private.

În același timp, în structura datoriei private pe instrumente, împrumuturile au deținut ponderea majoră de 47,3 la sută, totalizând 3,19 miliarde de dolari (+6,9 la sută comparativ cu finele anului 2024),creditele comerciale și avansurile au deținut 40,4 la sută și au totalizat 2,72 miliarde de dolari (+21,8 la sută),fiind urmate de alte angajamente aferente datoriei – 8,9 la sută și numerar și depozite – 3,4 la sută.

Din perspectiva scadenței reziduale, pe 30 septembrie 2025, datoria externă privată pe termen scurt a constituit 3,64 miliarde de dolari, fiind cu 13,0 la sută superioară nivelului înregistrat la începutul anului, în timp ce datoria externă publică pe termen scurt conform maturității reziduale a scăzut cu 47,9 la sută, până la 236,69 milioane dolari.

Potrivit BNM, circa 622 milioane dolari din datoria contractată pe termen lung, este scadentă în următoarele 12 luni, ea reprezintând 9,2 la sută din totalul datoriei externe private.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода