Managerul artiștilor a spus că, deocamdată, nu poate dezvălui identitatea celor care au solicitat cetățenia moldoveană. Acest lucru se va întâmpla când „toate procedurile vor fi epuizate”.
El recunoscut că muzicienii pe care îi reprezintă s-au aflat în legătură cu șeful administrației prezidențiale de la Chișinău, Adrian Băluțel, înainte de a depune cererile, pentru a afla actele necesare.
"Am furnizat aceste documente și eram în așteptare, iar prima veste că dosarele sunt în curs de procesare a venit chiar din partea domnului Băluțel. A fost foarte îmbucurător să citim acest mesaj și putem spune că ne oferă motive să fim prudent optimiști", spune managerul Bi-2.
Bi-2 a plecat din Rusia în Israel, în 2023, după ce Egor Bortnik a fost declarat „agent străin”.
Necazurile formației au început în aprilie 2022, când a refuzat să cânte pe scena unui concert unde erau afișate simboluri ale invaziei rusești în Ucraina, ulterior alte concerte ale artiștilor fiind interzise.
Anunțând primirea cererilor de cetățenie din partea membrilor trupei Bi-2, șeful administrației prezidențiale de la Chișinău, Adrian Băluțel, a spus că ele vor fi examinate prin prisma „acordării cetățeniei în interesul Republicii Moldova”.
Președinta Maia Sandu, care condamnă invazia rusească în Ucraina și acuză Moscova de „război hibrid” împotriva Republicii Moldova, nu a făcut deocamdată comentarii publice cu privire la acest subiect.