
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, peste 4.600 de cetățeni ucraineni au depus cereri pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova. Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație, 2.692 dintre aceștia au obținut deja cetățenia moldovenească, iar 2.974 au fost recunoscuți oficial ca cetățeni ai R. Moldova, fiind născuți în Ucraina din părinți originari din țara noastră.
În același timp, 83.394 de cetățeni ucraineni beneficiază de protecție temporară pe teritoriul Republicii Moldova, aproape un sfert dintre ei fiind minori.
Peste 60% dintre refugiați, adică aproximativ 50.100 de persoane, se află în municipiul Chișinău. Majoritatea locuiesc în suburbiile Capitalei (17.600 de persoane),urmate de sectorul Botanica, unde își au viză temporară peste 10.500 de refugiați.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











