De azi, credincioșii intră în Postul Paștelui. Ce trebuie să cunoști

23 февраля 2026, 07:50

De luni, 23 februarie, începe Postul Mare, cunoscut drept Postul Paștelui, cea mai lungă și mai aspră perioadă de post din calendarul ortodox. Timp de șapte săptămâni, credincioșii sunt chemați la rugăciune, pocăință și înfrânare, într-un demers de apropiere de Dumnezeu, curățire sufletească și intensificare a faptelor bune față de aproape.

În acest an, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 12 aprilie.

Postul Paștelui nu se încheie odată cu împlinirea celor 40 de zile, ci continuă cu Săptămâna Patimilor, cunoscută și ca Săptămâna Mare, ultima săptămână dinaintea Paștelui, care comemorează suferințele, răstignirea și moartea Mântuitorului Iisus Hristos. În această perioadă, rânduielile bisericești devin și mai stricte. Fiecare zi a Săptămânii Patimilor poartă o semnificație:

Luni - Ziua de luni ne aduce în faţă icoana tânărului Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos care a fost vândut de Iuda.

Marți - În Marţea Mare, numită și Marțea Sează, are loc pomenirea Pildei celor zece fecioare. Aceasta este ziua în care Iisus Hristos le-a povestit celor 12 ucenici ai săi pilda celor 10 fecioare, care prezintă povestea a cinci fecioare „înțelepte" și cinci „neînțelepte" care se pregătesc pentru nuntă.

Miercuri - Tot o pomenire se face și în miercurea din Săptămâna Patimilor, cea a femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.

Joi - Slujba de joi amintește de patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.

Vineri - Sunt prăznuite „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, Vinerea Mare fiind ziua în care Iisus a murit pe cruce.

Sâmbătă - La slujba din Sâmbăta Patimilor se prăznuiește îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos, iar la miezul nopţii credincioşii ascultă în faţă bisericilor slujba de Înviere, la care se primește lumina şi vestea că Hristos a Înviat.

Postul Paștelui este considerat cel mai aspru post din an din mai multe motive. Pe lângă durata de peste șase săptămâni, are doar două zile cu dezlegare la pește, implicând un regim alimentar strict, care presupune renunțarea la carne, lactate, ouă și, în anumite zile, chiar și la ulei și vin.

Potrivit rânduielilor bisericești, luni, miercuri și vineri sunt zile de post negru, în care credincioșii cu putere de înfrânare nu mănâncă nimic până seara. Marți și joi este permis consumul de mâncare uscată – fructe, legume, pâine – fără ulei sau vin. Sâmbăta și duminica există dezlegare la ulei și vin, acestea fiind considerate zile de ușurare.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода