
Prin decizia din 3 aprilie 2024, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul lui Foca Boris, menținând decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, conform căreia denumirea „Partidul Democrat din Moldova” (PDM) nu poate fi rezervată sau utilizată de altcineva, transmite Telegraph.md.
Dosarul a fost inițiat după ce Agenția Servicii Publice (ASP) a refuzat solicitarea lui Foca Boris de a înregistra denumirea PP PDM Partidul Politic Partidul Democrat din Moldova. În argumentele sale, ASP a invocat prevederile Legii privind partidele politice și Legii privind înregistrarea persoanelor juridice, care interzic reutilizarea unei denumiri deja existente sau schimbate de un partid fără a fi radiat din Registrul de stat.
Instanța a reținut că Partidul Democrat din Moldova și-a schimbat denumirea în Partidul Social Democrat European (PSDE),fără a fi radiat, iar conform statutului său, denumirea și simbolurile acestuia nu pot fi preluate de alte formațiuni politice.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ