O delegaţie a Republicii Moldova, condusă de către secretarul de stat al Ministerul Afacerilor Externe, Valeriu Mija și secretarul de stat al Ministerului Apărării Ghenadie Cojocaru, a efectuat în data de 26 noiembrie o vizită de lucru la Cartierul General NATO și alte instituții ale Uniunii Europene (UE). Oficialii moldoveniau participat la reuniunea Comitetului pentru Parteneriate și Securitate prin Cooperare, iar în contextul întrunirii au fost trecute în revistă ultimele evoluții din mediul regional de securitate şi s-au discutat perspectivele parteneriatului Republica Moldova cu NATO în condițiile schimbărilor ce țin de securitatea internațională.
În cadrul noului Program Individual al Parteneriatului Republica Moldova-NATO pentru perioada 2025-2028 au fost examinate obiectivele de cooperare cu scopul de a spori dialogul și consultările pe subiecte de interes comun, de a continua eforturile de reformare și modernizare a sectorului de apărare și securitate conform principiilor democratice, de a spori reziliența națională și a contracara noile provocări. Aliații au apreciat mult și contribuția Republicii Moldova la eforturile internaționale privind menținerea stabilității și păcii.
În cadrul vizitei la instituțiile UE, delegația Republicii Moldova a discutat cu oficialii UE modalitățile de implementare a prevederilor Parteneriatului de Securitate și Apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. În particular, s-a abordat perspectiva aprofundării cooperării cu Agenția Europeană de Apărare, precum și instrumentele specializate UE cum ar fi Instrumentul European Pentru Pace (EPF) și Programul Industrial al UE. Precizăm că, Republica Moldova a semnat Parteneriatul de Securitate și Apărare dintre Republica Moldova și UE la data de 21 mai 2024.
Republica Moldova participă la programul Parteneriatul pentru Pace al NATO din 1994. Adițional, Moldova participă cu un contingent militar la Operațiunea de Menținere a păcii KFOR din Kosovo din 2014. De asemenea, a fost apreciată prima ediție cu succese a Forului de Securitate din Moldova, care s-a desfășurat în perioada 18-20 noiembrie 2024, la Chișinău.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ