Deputatul PAS, Viorel Bostan, vrea un nou mandat de rector la UTM

14 января 2026, 08:26

Rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, anunță că va candida pentru un al treilea mandat la conducerea instituției, în cazul în care vor fi operate modificări la Codul Educației care să permită acest lucru pentru universitățile ce au trecut prin procese de fuziune.

Declarațiile au fost făcute în contextul dezbaterilor cu privire la modificările aduse Codului Educației, care prevăd posibilitatea exercitării a trei mandate consecutive de către rectorii universităților rezultate din fuziunea cu alte instituții de învățământ superior, transmite IPN.

„Modificarea la Codul Educației propusă spre discuții publice se referă la mandatele rectorilor. Acolo se menționează că rectorul poate pretinde la cel mult două mandate. Dacă universitatea, pe parcursul mandatului rectorului, a trecut printr-un proces de fuzionare cu altă instituție de învățământ superior rectorul are voie și la al treilea mandat", a declarat Viorel Bostan în cadrul emisiunii Rezoomat de la RealitateaTV.

Potrivit lui, Universitatea Tehnică a Moldovei se încadrează în aceste condiții, întrucât, pe durata mandatului său, UTM a fuzionat cu Universitatea Agrară din Moldova.

„Dacă această schimbare va fi făcută, ținând cont de faptul că Universitatea Tehnică, pe parcursul mandatului meu a fuzionat cu Universitatea Agrară, eu deja voi fi eligibil. La fel cum este eligibil domnul Igor Șarov, rector al USM sau doamna Barbăneagră. Adică toate universitățile care au trecut printr-o procedură de fuziune. Dacă se va schimba Codul Educației, noi vom fi eligibili", a explicat Viorel Bostan.

Rectorul UTM susține că este pregătit să-și continue activitatea la șefia instituției și să ducă la bun sfârșit procesele începute. „Consider că am demonstrat că sunt capabil să duc și al treilea mandat, să finalizez procesele de fuziune pe care le-am început și să contribui mai departe la dezvoltarea învățământului superior", a mai spus rectorul.

Viorel Bostan a fost ales rector al Universității Tehnice a Moldovei în anul 2016. Anterior, funcția de rector al UTM a fost deținută, din 1992 până în 2016, de tatăl său, Ion Bostan.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода