Directorul interimar al Administrației de Stat a Drumurilor (ASD),Sergiu Bejan, care are statut de învinuit într-un dosar al Procuraturii Anticorupție referitor la costurile exorbitante ale construcției drumului Leova- Bumbăta, susține că lucrările tronsonului au costat circa 3,6 milioane de euro per kiolemtru din cauza inflației. Potrivit lui Bejan, reparația drumului Leova-Bumbăta ar fi costat cu 36% mai puțin, dacă era efectuată în anul 2021. De asemenea, Sergiu Bejan nu poate explica de ce este nefuncțională parcarea de 100 de locuri pentru camioane și afirmă că acest lucru nu ține de responsabilitatea ASD.
Directorul interimar al ASD afirmă că costul drumului Leova-Bumbăta este justificat datorită complexității lucrărilor. Potrivit lui Bejan, inflația este un alt factor care a influențat suma de 280 de milioane de lei, bani achitați pentru realizarea proiectului:
,, Acest proiect, dacă îl divizăm sectorial, anume pe elementele de drum și ferim acea parcare de 100 de locuri de tir și infrastructura punctului de trecere a frontierei Leova Bumbăta, păi el nu este mai scump... Corect ar fi să împărțim la metru pătrat... Obiectivul a costat atât, nu drumul. Are patru componente: drumul de acces, parcarea, punctul de trecerea a frontierei și drumul colector al orașului Leova...Dacă le enumerăm toate separat cât costă, drumul nemijlocit nu costă mai scump decât oricare al drum.,,
De asemenea, Bejan a refuzat să comenteze investigațiile Procuraturii Anticorupțue și afirmă susține că nu ține de responsabilitatea ASD-ului nefuncționarea parcării de 100 de locuri pentru tiruri:
,, Că trec sau nu pe acolo camioane, nu este obiectivul ASD-ului. Noi suntem organ de implementare, ni s-a dat obiectiv de execuție, noi am executat,, a mai adăugat Bejan, în cadrul unui interviu TV.
Drumul Leova Bumbăta a fost dat în exploatare în mai, 2023. Costul lucrărilor a costat Guvernul 280 de milioane de lei, adică circa 3,6 milioane de euro de kilometru de drum, transformându-l în cel mai scump drum construit vreodată în țara noastră. De asemenea, e acest caz Procuratura Anticorupție desfășoară o investigație.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ