Dodon: "În condițiile aprofundării crizei energetice, Moldova trebuie să înceapă de urgență negocieri cu Rusia privind achiziția de gaze"

06 марта 2026, 11:36

Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM),Igor Dodon, consideră că, în contextul aprofundării crizei energetice, Republica Moldova trebuie să înceapă de urgență negocieri cu Rusia privind achiziția de gaze naturale. Dodon susţine că situația de pe piața energetică europeană se va înrăutăți, prețurile rămân instabile, iar concurența pentru resursele energetice devine tot mai acerbă.

"Un exemplu elocvent este Ungaria, care în aceste zile a purtat negocieri cu Rusia și a obținut garanții privind livrările de resurse energetice. Conducerea acestei țări acționează pragmatic, punând pe primul loc securitatea energetică și interesele propriilor cetățeni. Anume de astfel de probleme ar trebui să se ocupe și guvernarea de la Chișinău: asigurarea unor livrări stabile de resurse energetice și protejarea intereselor economice ale țării. Lumea se îndreaptă treptat spre o nouă realitate, în care statele se vor împărți tot mai clar în două categorii: cele care au acces la resurse energetice și cele care nu au. În care dintre aceste grupuri se va regăsi Republica Moldova depinde în mod direct de deciziile actualei guvernări. Din păcate, în schimb, auzim tot mai des discuții politice despre aderarea la NATO sau despre unirea cu România, teme promovate activ de Maia Sandu. Însă astăzi oamenii nu au nevoie de lozinci geopolitice. Oamenii au nevoie de tarife stabile, căldură în case și siguranță în ziua de mâine", a transmis liderul socialiştilor.

În reacție la solicitarea liderului socialiștilor, Igor Grosu, speakerul Parlamentului și liderul PAS, a respins ideea reluării dependenței de gazele rusești și l-a îndemnat pe Dodon să se uite la situația din regiunea transnistreană.

"Eu îl rog să se uite ce se întâmplă cu Transnistria. Malul stâng încă depinde de gazele rusești. Ei se roagă și se uită la ceas când vine următorul volum de gaze. Iată asta ne propune acest minunat domn. Noi nu vrem să fim dependenți, nu vrem să fim șantajați de Federația Rusă. Slavă Domnului, ne-am descurcat și am învățat lecția: atunci când ești dependent doar de Rusia și în plină iarnă Rusia se trezește, îți închide gazele și nu-ți dă nicio explicație. Te lasă fericit și înghețat", a declarat Grosu pentru NewsMaker.

Precizăm că, autoritățile au instituit recent stare de alertă la nivel național în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 4 martie. Premierul Alexandru Munteanu a precizat că măsura este preventivă și are ca scop protejarea securității energetice a țării.

Decizia a fost luată după analiza factorilor externi de către Centrul Național de Management al Crizelor, Ministerul Energiei și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. În prezent, se atestă volatilitate crescută pe piețele petroliere în contextul situației din Orientul Mijlociu, afectarea infrastructurii energetice din Ucraina, ca urmare a atacurilor repetate ale Federației Ruse, precum și închiderea sau lucrările de mentenanță la rafinăriile din regiune.

"Scopul declarării stării de alertă este să menținem stocurile suficiente de produse petroliere pentru consumul intern; să asigurăm continuitatea alimentării cu energie electrică, în special în orele de consum maxim; să protejăm consumatorii casnici și infrastructura critic"”, a declarat Serghei Diaconu, directorul general al Centrului Național de Management al Crizelor.

Proiectul hotărârii de Guvern introduce condiționalități temporare privind exportul de produse petroliere, doar în situația în care stocurile coboară sub pragurile de siguranță. De asemenea, sunt prevăzute măsuri de prioritizare a consumului intern de energie electrică în orele de vârf, pentru protejarea stabilității sistemului. Totodată, este introdus un regim temporar de coordonare consolidată pentru 60 de zile, iar rezervele de stat vor fi completate.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода