Dorin Damir a fost condamnat la trei ani de închisoare

19 января 2026, 15:23

Dorin Damir a fost recunoscut vinovat pe două capete de acuzare și condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, instanța l-a achitat pe alte trei capete de acuzare. Hotărârea a fost pronunțată luni, 19 ianuarie 2026, în lipsa inculpatului, de un complet de judecată prezidat de magistrata Angela Catană, din care au mai făcut parte judecătorii Sergiu Stratan și Alexandru Negru, notează Ziarul de Gardă.

Decizii similare au fost pronunțate și în privința celorlalți doi inculpați din dosar. Valeriu Cojocaru, șef al Direcției nr. 5 din cadrul MAI, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru două capete de acuzare și achitat pe alte trei.

Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, a primit de asemenea o condamnare de 3 ani de închisoare pentru două capete de acuzare, fiind achitat pe alte trei.

Cauza vizează angajări fictive realizate în cadrul MAI, în perioada în care Dorin Damir a fost încadrat formal ca „agent sub acoperire”.

Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Centru.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода