
Două avioane cu pasageri din Serbia au fost deviate de la ruta lor din cauza dronelor. Avioanele se îndreptau către Sankt Petersburg dar au ajuns în Finlanda deoarece aeroportul din Rusia a fost închis temporar. Unul dintre avioane a avut o problemă tehnică pe aeroportul finlandez.
Două avioane care călătoreau din Serbia către Sankt Petersburg, Rusia, au fost forțate să aterizeze pe Aeroportul Helsinki, Finlanda, potrivit Express. Incidentul s-a produs sâmbătă, 28 martie 2026. Mai multe aeroporturi din Rusia, inclusiv Pulkovo din Sankt Petersburg, au fost închise ca urmare a unui atac cu drone lansat de ucraineni.
După o escală în Finlanda, unul dintre avioane și-a reluat călătoria. Al doilea a rămas la sol din cauza unei probleme tehnice. Pasagerii au fost preluați de o aeronavă de rezervă.
„Două aeronave care zburau din Serbia către Sankt Petersburg au aterizat în această dimineață devreme pe HelsinkiAirport, care servea drept aeroport alternativ, deoarece aeroportul din Sankt Petersburg a fost închis temporar. După realimentare, o aeronavă și-a putut continua călătoria, în timp ce a doua a rămas pe Aeroportul Helsinki-Vantaa din cauza unei probleme tehnice”, a transmis Garda de Coastă Finlandeză pe X.
Un incident asemănător s-a produs pe 25 martie. Atunci, la Helsinki a aterizat un avion care călătorea din Egipt spre Rusia.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











