Drumuri înnămolite, copaci doborâți și crengi căzute pe carosabil. În urma vântului și ploilor de miercuri seară, 17 iulie, drumarii au intervenit pe mai multe sectoare de drum din raioanele Dubăsari, Criuleni, Glodeni și Dondușeni.
Potrivit ASD, muncitorii rutieri au acționat rapid pentru înlăturarea crengilor și curățarea carosabilelor afectate de acumularea de apă, nămol și noroi.
De asemenea, muncitorii au evacuat 25 de copaci căzuți în urma furtunii.