El Pais: Discrepanța dintre salarii și pensii pe ambele maluri ale Nistrului a crescut în favoarea Moldovei

06 июня 2024, 20:45
transnistr

Aventura economică iluzorie a Transnistriei – o enclavă separatistă pro-rusă recunoscută la nivel internațional ca parte a Republicii Moldova – s-a încheiat în 2016. Cu o populație de aproape jumătate de milion de locuitori, regiunea autoproclamată de facto ca independentă în 1990, încorporată între o fâșie îngustă de-a lungul râului Nistru și Ucraina, a ajuns să aibă nouă bănci comerciale.

În prezent, una dintre ele este dedicată doar exporturilor, în timp ce alta a ajuns să fuzioneze cu banca aflată în proprietatea celui despre care se spune că din umbră conduce economia și politica regiunii rebele – conglomeratul Sheriff, iar o a treia aparține Rusiei. Celalte fie au fost lichidate, fie sunt în curs de desființare, relatează El Pais, citată de Rador Radio România.

A fost un cataclism financiar care i-a aruncat în aer economia, în urmă cu opt ani. Autoproclamata sa bancă națională a rămas fără rezerve valutare, în special dolari, ceea ce a făcut ca autoritățile de la Tiraspol – capitala separatistă – să introducă un instrument administrativ prin care au obligat companiile să vândă valuta deținută și să păstreze moneda la aceeași rată: 16 ruble transnistrene pentru un dolar.

În același an, atât Moldova, cât și Transnistria – care au un PIB actual de 16,5 miliarde de euro, respectiv 1 miliard de euro – au început să beneficieze de Acordul de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană pe care Chișinăul, capitala Moldovei, îl semnase cu doi ani înainte. De atunci, companiile transnistrene înregistrate la Agenția Servicii Publice din Moldova s-au dublat la 2.400. „Asta arată că agenții economici din Transnistria sunt conștienți de oportunitățile oferite de integrarea pe piața legală a Moldovei”, explică Ivan Țurcan, economist la Biroul de Politici de Reintegrare.

În schimb, discrepanța dintre salarii și pensii pe ambele maluri ale Nistrului a crescut în favoarea Moldovei. Salariile din Transnistria s-au redus la jumătate față de cele ale fostei republici sovietice – 370 de euro față de media de 740 de euro azi – în ciuda faptului că enclava rebelă a fost scutită de orice taxă pe mărfurile care soseau în Transnistria. Aceasta însemna că produsele din regiunea separatistă erau cu 30% și 40% mai ieftine, 

În fața dumpingului fiscal, Moldova a decis să modifice legislația în acest an, astfel încât bunurile esențiale exportate din Transnistria sunt acum supuse taxelor de către autoritățile de la Chișinău. În consecință, regiunea a cerut Rusiei să-i susțină economia pentru a rezista „presiunilor” guvernului moldovean.

Dar izbucnirea războiului din Ucraina a dăunat intereselor transnistrene. Până atunci, majoritatea exporturilor treceau prin granițele ucrainene, fără supraveghere moldovenească, adesea clandestin spre piața rusă. „Lipsa de control asupra Transnistriei a făcut imposibilă aplicarea uniformă a regulilor asupra companiilor, deci este dificil de estimat nivelul pierderilor generate bugetului”, spune Țurcan.

După invazia rusă, Kievul a închis toate punctele de frontieră, astfel că Transnistria a depins de o singură rută: cea care trece prin vama moldovenească. Este pentru prima dată în mai bine de treizeci de ani când Chișinăul controlează ceea ce intră și iese din regiune. „Acum multe produse din Transnistria au devenit vizibile; Dacă înainte erau vândute, din punctul de vedere al Chișinăului, prin contrabandă, acum sunt vândute legal”, spune Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) din Moldova.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода