Republica Moldova se mândrește cu rezultatele bune ale elevilor la olimpiade. Recent, în orașul Antalya din Turcia a avut loc olimpiada balcanică de matematică pentru juniori, de unde elevii s-au întors cu patru medalii de bronz, una de argint și o mențiune de onoare.
Republica Moldova a fost reprezentată de șase elevi și doi conducători, potrivit Ministerului Educației.
Daniel Tricolici de la Instituția Publică Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău a fost medaliat cu argint.
Medaliile de bronz au fost obținute de Anastasia Corsac, Leahu Bogdan, Francu Andreea, elevi ai
Instituției Private de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, și Paulina Danu, elevă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău.
La cea de-a 28-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori au participat elevi din 22 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de șase elevi.