
În luna mai, Energocom a achiziționat energia electrică la cel mai mic preț mediu ponderat din acest an, potrivit unei declarații a lui Alexandr Slusari, membru al Consiliului de Administrație al companiei. Acesta susţine că întreprinderea lucrează de cinci luni, 24/7, cu o diligență enormă pentru a asigura livrarea neîntreruptă și la prețuri accesibile a energiei electrice în Republica Moldova.
De asemenea, Într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, Slusari a criticat lipsa de reacție a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în privinţa micşorării tarifelor:
"Interesant încă cât timp cei de la ANRE își vor bate joc de consumatori și nu vor micșora tarifele la energia electrică? Oamenii nu sunt proști, pot face calcule, iar toate aceste jocuri electorale cu tarife pot avea un final nefast pentru guvernare", a scris el.
Deocamdată ANRE nu a comentat informaţiile.
Amintim că tarifele la energie electrică în Republica Moldova au fost majorate, începând cu 3 ianuarie 2025.
Astfel, consumatorii din centrul și sudul țării achită 4,10 lei/kWh, în timp ce cei din nord vor plătesc 4,68 lei/kWh.
Pentru consumatorii non-casnici, tarifele sunt de 3,29 lei/kWh pentru rețele de înaltă tensiune și 3,51 lei/kWh pentru rețele de medie tensiune.