
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă, în cadrul discursului său de la Conferința de Securitate de la Munchen, că „Europa nu are altă opțiune decât să devină independentă”, relatează BBC. Declarațiile au fost fǎcute după ce secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat că Statele Unite nu își doresc „aliați slabi”.
Șefa executivului UE a vorbit despre relațiile transatlantice și a avertizat cu privire la „amenințări foarte clare” din partea unor surse externe care încearcă să slăbească blocul comunitar din interior. Ea adaugă că acesta este un moment de concurență ostilă și de relații de putere, întrucât modul de viață european este pus la încercare în moduri noi.
„Europa nu are altă opțiune decât să devină independentă”, susține ea. Anterior,Marco Rubio a susținut le-a transmis liderilor europeni că Statele Unite nu își doresc „aliați slabi”, subliniind că „Europa trebuie să se poată apăra singură. În același timp, el a dat asigurări că „soarta Europei nu va fi niciodată irelevantă” pentru Washington.
Potrivit șefei CE, Europa, care de decenii întregi depinde de SUA pentru apărarea sa, trebuie totuşi „să treacă la viteza superioară şi să-şi asume responsabilităţi”. „Securitatea Europei nu a fost mereu considerată ca responsabilitatea noastră primară. Dar acest lucru s-a schimbat în mod fundamental”, a subliniat ea, dând asigurări că o Europă puternică înseamnă „o alianţă transatlantică mai puternică”. În acest scop, Europa trebuie „să se elibereze de toate tabu-urile”, a apreciat Ursula von der Leyen, evocând mai ales utilizarea „clauzei de apărare reciproc”, un angajament colectiv al ţărilor membre ale Uniunii Europene de a se apăra în caz de agresiune.
Pe de altă parte, Von der Leyen a spus că UE şi Regatul Unit sunt „mai legate ca niciodată”. „La zece ani după (referendumul britanic privind) Brexit, viitorul nostru şi viitorul vostru sunt mai legate ca niciodată. Este aşadar interesul nostru comun să dăm dovadă de ambiţie faţă de parteneriatul nostru”, a explicat preşedinta CE.
Temele dezbătute la Conferinţa de Securitate de la Munchen, care se va încheia duminică, includ schimbarea ordinii globale, criza din relaţiile transatlantice, războiul din Ucraina şi dosarul iranian.











