
Poliția Republicii Moldova anunță că joi, 12 martie, în prima parte a zilei, la Ungheni va avea loc un exercițiu de intervenție tactică. Potrivit oamenilor legii, acțiunea reprezintă o simulare a unor situații care necesită intervenția rapidă a forțelor de ordine și are drept scop testarea modului în care polițiștii gestionează evenimente complexe, precum și antrenarea echipamentelor și a personalului specializat.
La exercițiu vor participa luptători ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială "Fulger", dar și efective ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași. În cadrul operațiunii, din Chișinău spre Ungheni se va deplasa tehnică specială, inclusiv blindate.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu se alarmeze și să nu răspândească informații eronate, subliniind că este vorba doar despre un exercițiu de instruire.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











