Explicaţiile autorităţilor referitor la lansarea licitaţiei de către BERD pentru Portul Giurgiuleşti

16 апреля 2025, 12:58
1681126157F2

Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR) a venit cu precizări referitor la anunţul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) referitor la iniţierea unei licitaţii internaţionale în privinţa Portului Giurgiuleşti. Potrivit MIDR, în 2004, Guvernul Republicii Moldova de la acea vreme a semnat un Acord de investiții "Cu privire la Portul Internațional Liber Giurgiulești". Astfel, terenurile au fost date în arendă unor companii private pentru 99 de ani, iar Portul Internațional, care urma să fie construit de acele companii, a fost oferit în gestiunea acestora pentru 25 de ani. În prezent, compania privată "Danube Logistic" SRL, gestionarul Portului Internațional Liber Giurgiulești, este în proprietatea BERD.

"Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a anunțat decizia de a atrage un investitor strategic pentru gestionarea Portului, prin vânzarea companiei care deține drepturile de administrare. În acest sens, Guvernul, împreună cu BERD, se va asigura că procesul de identificare a unui investitor strategic se desfășoară conform legislației și în interes național.
Reamintim că, tot la Giurgiulești, în apropierea PILG, funcționează Portul de Pasageri și Mărfuri - port gestionat de o companie de stat și care nu poate și nu este supus niciunei vânzări sau tranzacționări", a menţionat MIDR.
 

Amintim că recent BERD a lansat licitația internațională cu scopul de a identifica potențiali investitori strategici și financiari care pot sprijini în continuare dezvoltarea cu succes și pe termen lung a acestui activ strategic pentru Republica Moldova:

"Procesul de fuziuni și achiziții este în curs de desfășurare și se realizează în deplină coordonare cu Guvernul Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește viitorul cadru comercial și juridic al portului, menit să faciliteze investițiile interne în concordanță cu cele mai bune practici și standarde internaționale din acest domeniu", a transmis BERD.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода