Exporturile de mărfuri din Moldova au scăzut cu aproape 13%

16 августа 2024, 11:23

Exporturile de mărfuri în șase luni ale acestui an s-au micșorat cu 12,8 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în primul semestru al anului țara noastră a livrat peste hotare mărfuri în valoare de un miliard 780,5 milioane de dolari.

Deși în luna iunie exporturile cu crescut, față de luna mai, cu 3,8 la sută, acestea au fost cu 8,9 la sută mai mici față de aceeași lună a anului trecut.

Exporturile de mărfuri spre Uniunea Europeană, în valoare de un miliard 157,8 milioane de lei, s-au micșorat, de la începutul anului, cu 7,5 la sută față de șase luni ale anului trecut. Totuși, ponderea acestora a crescut cu 3,7 puncte procentuale și a ajuns, în această perioadă, la 65 la sută din total.

În CSI au fost livrate mărfuri în valoare de 140,7 milioane de dolari sau cu 14,5 la sută mai puțin față de primul semestru al anului trecut. Doar 7,9 la sută din exporturi au ajuns pe piața CSI, ceea ce înseamnă o scădere cu 01 puncte procentuale față de perioada analogică a anului 2023.

O treime din exporturi ajung în România

În cazul țărilor luate aparte, principalul partener comercial al Republicii Moldova rămâne România, în care au ajuns aproape o treime din exporturile făcute în prima jumătate a anului. Ucrainei i-au revenit 8,7 la sută, Italiei - 6,9 la sută, Turciei - 6,5 la sută, Germaniei - 5,7 la sută, Cehia - 5,2 la sută, Poloniei - 4,2 la sută, Federației Ruse - 3,8 la sută, iar Statelor Unite ale Americii - 2,8 la sută, iar Belarus - 2,5 la sută.

Cele mai importante creșteri de exporturi au fost înregistrate, de la începutul anului, în Turcia – cu 44,9 la sută, Statele Unite ale Americii - de 1,8 ori, Polonia - 30,2 la sută, Egipt - de 2,2 ori (grație livrărilor de ulei de floarea-soarelui, porumb și grâu),Georgia - de 1,7 ori, Portugalia - de 11,5 ori (grație livrărilor de ulei de floarea-soarelui).

Aproape 49% din mărfurile importate provin din UE

De la începutul anului s-au micșorat cu 1,3 la sută și importurile. Acestea au ajuns la patru miliarde 316,2 milioane dolari. Aproape 49 la sută din mărfurile aduse în țara noastră au provenit din UE sau cu 0,6 puncte procentuale mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Importurile din CSI s-au micșorat cu 47,8 la sută și au ajuns la 167 de milioane de dolari. Acestora le revin doar 3,9 la sută din totalul importurilor. Valoarea mărfurilor aduse din Federația Rusă a scăzut cu 47,6 la sută, din India – cu 60,3 la sută, din Turcia – cu 12,4 la sută, iar din Kazahstan – cu peste 93 la sută.

În același timp, s-au majorat importurile din China – cu 15,8 la sută, Ucraina – cu 7,2 la sută, Egipt - de 3,7 ori, Polonia - cu 15,7 la sută, Emiratele Arabe Unite - de 5,9 ori.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода