FMI: Nu vom avea creștere economică serioasă fără tehnologii precum Inteligența Artificială

10 апреля 2024, 17:02

Creșterea economică globală va fi de doar 2,8% în 2030, nivel sub media istorică, dacă nu vor fi făcute reforme importante pentru a impulsiona productivitatea şi a introduce tehnologii precum Inteligența Artificială, estimează Fondul Monetar Internațional, citat de Reuters.

Potrivit unui capitol din raportul World Economic Outlook (WEO),ce urmează a fi publicat joia viitoare, FMI se așteaptă la o nouă încetinire a ritmului de creștere a economiei mondiale, care s-a manifestat constant după criza financiară globală din 2008-2009.

"Fără acțiuni ambițioase, care să stimuleze productivitatea, creșterea globală ar urma să scadă sub media istorică", avertizează FMI, precizând că asta ar putea descuraja investițiile și va agrava şi mai mult situația.

Instituția financiară internațională mai notează că acest scenariu de creștere redusă persistentă, combinat cu dobânzi ridicate, ar putea limita capacitatea guvernelor de a contracara încetinirile economice şi de a investi în programe de asistență socială şi de mediu.

"Toate acestea sunt agravate de consecințele fragmentării geo-economice şi politici unilaterale, dăunătoare domeniilor comercial şi industrial", precizează FMI în capitolul trei al raportului WEO.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода