Agenția Proprietății Publice (APP),printr-un ordin al șefului Roman Cojuhari, și-ar dori să preia în gestiune activitatea gărilor și stațiilor auto din întreaga țara. Despre asta anunță conducerea SRL "Gările Auto Moderne", care administrează la moment gările auto, și care vorbește despre un atac raider din partea statului, transmite Realitatea.md.
"Calificăm acest abuz drept un atac raider asupra companiei noastre. Așa nu se procedează în lumea civilizată, inclusiv în Uniunea Europeană spre care tinde Republica Moldova. Așa se proceda numai în anii 90 de către grupările mafiote, iar faptul că o astfel de metodă e aplicată de către o structură guvernamentală este cu atât mai grav", menționează responsabilii companiei.
„Precizăm că APP a emis, în 17.5.2022, notificarea nr. 09-05-3132, prin care a declarat rezoluțiunea contractului nr. 3/09 din 17.12.2018, începând cu data de 20.08.2022, sub pretextul artificial privind neexecutarea obligației de prezentare a garanției de bună execuție, eliberată de o bancă comercială sau o companie de asigurare pentru anul investițional trei, cu perioada de valabilitate de 2 ani de zile.
Deși Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a stabilit, prin încheierea din 23.10.2023, că cererea de suspendare a executării notificării a fost respinsă, în motivarea încheierii se menționează că, „în condițiile clauzei contractuale inserate la pct. 20.1 din contractul nr. 3/09 din 17.12.2018, instanța de judecată dispune de COMPETENȚA EXCLUSIVĂ la constatarea nerespectării obligațiilor de către partenerul privat. Argumente analogice sunt menționate și în încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Suplimentar, comunicăm că, în 18.08.2024, prin intermediul poștei electronice a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, SRL „Gările Auto Moderne” a depus o cerere de completare a motivelor și temeiurilor acțiunii de contencios administrativ, care are ca obiect anularea notificării nr. 09-05-3132 din 17.05.2022 privind rezoluțiunea anticipată a contractului nr. 3/09 din 17.12.2018. În aceeași cerere, partenerul privat a solicitat suspendarea executării actului administrativ individual defavorabil – notificarea nr. 09-05-3132 din 17.5.2022. Prin urmare, conform art. 171 (4) Cod administrativ, executarea actului administrativ este suspendată de drept și Agenția Proprietății Publice sau orice altă autoritate, cu excepția instanței de judecată, nu este în drept să întreprindă acțiuni abuzive în raport cu obiectul contractului de parteneriat public-privat.
Ținând cont de faptul că SRL „Gările Auto Moderne” a inițiat proceduri legale împotriva acestor notificări neîntemeiate ale APP, le solicităm autorităților să se abțină de la orice acțiuni abuzive până la soluționarea litigiului în instanța de judecată. Avertizăm că orice continuare a acestor măsuri nelegitime va atrage răspunderea juridică a celor implicați, inclusiv pe cale penală și civilă", informează conducerea companiei.
În final, compania îndeamnă autoritățile "să se abțină de la acțiuni abuzive, ce pot prejudicia nu doar o afacere cu sute de angajați, ci și imaginea investițională a țării".