
Pe parcursul lunii iunie 2025, geniștii Armatei Naționale au realizat 15 misiuni de deminare în mai multe localități din țară, printre care Chișinău, Anenii Noi, Ștefan Vodă, Căușeni, Ungheni, Hîncești și Fălești. În cadrul acestor intervenții, au fost depistate și distruse în condiții de siguranță 22 de obiecte explozive rămase din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Una dintre cele mai dificile operațiuni a avut loc în extravilanul localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă, unde echipa Batalionului Geniu „Codru”, condusă de maior Ion Golovei, a identificat și neutralizat patru bombe de aruncător calibru 122 mm și cinci proiectile de artilerie calibru 105 mm.
Până în prezent, în anul 2025, geniștii au executat în total 79 de misiuni de deminare, distrugând 371 de obiecte explozive de diverse tipuri, precum și 120 de cartușe.
Armata Națională face un apel către cetățeni să manifeste prudență și să respecte regulile de siguranță atunci când găsesc obiecte suspecte:
— Anunțați imediat 112;
— Marcați locul depistării obiectului exploziv;
— NU atingeți munițiile cu mâna sau cu alte obiecte;
— NU loviți sau mișcați munițiile găsite în pământ sau la suprafață;
— NU demontați focoasele sau alte componente;
— NU aruncați în foc obiectul exploziv.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ