Geniştii Armatei Naţionale au executat zeci de misiuni în luna mai

04 июня 2024, 12:52

Ministerul Apărării anunţă că pe parcursul lunii mai, geniştii Armatei Naţionale au executat 17 misiuni de deminare, în urma cărora au fost depistate și neutralizate 26 de obiecte explozive.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, luna precedentă, geniștii militari au fost solicitați în Chișinău, Cahul, Soroca, Orhei, Anenii Noi, Rezina, Hâncești, Ialoveni, Călărași, Ștefan Vodă, Ungheni și Ocnița: 

"Una dintre cele mai periculoase misiuni de deminare a avut loc în localitatea Șerpeni, raionul Anenii Noi, unde echipa de deminare din cadrul Batalionului geniu „Codru”, condusă de sergentul clasa III Evghenii Axentii, a identificat patru proiectile de artilerie de calibrul 152 mm. Obiectele periculoase au fost descoperite de către un localnic în gospodăria sa, pe timpul unor lucrări de construcție. Toate munițiile datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și prezentau un risc sporit pentru viață. Obiectele explozive au fost distruse în condiții de maximă securitate la Centrul de Instruire al Armatei Naționale."

De la începutul anului până în prezent au fost îndeplinite 56 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 76 de obiecte explozive de diferite tipuri și cinci cartușe.

În cazul în care depistați un obiect exploziv, cetăţenii sunt îndemnaţi să marcheze locul depistării obiectului exploziv, să nu atingă sau să lovească muniţiile cu mâna sau cu alte obiecte şi să anunţe imediat serviciul unic de urgenţă 112. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода