Granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii din R. Moldova care dezvoltă în comun soluții de energie verde. Proiectul, aprobat de Guvern

17 декабря 2025, 13:26

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din țarǎ își vor putea reduce facturile la energie și vor deveni, astfel, mai competitive, dacă se vor asocia în comunități de energie regenerabilă, unde per comunitate se acordǎ granturi de până la 20.000 de euro. Finanțele vor fi utilizate pentru a dezvolta soluții de producere și utilizare a energiei verzi, cum ar fi panouri fotovoltaice, sisteme de stocare, soluții de consum eficient al energiei.

Cabinetul de miniștri a aprobat, miercuri, 17 decembrie 2025, Acordul de grant pentru implementarea proiectului „REC4SMEs – Sprijinirea IMM-urilor prin Comunități de Energie Regenerabilă pentru un viitor durabil”, susținut financiar de Uniunea Europeană și implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

În cadrul proiectului, vor fi create și operaționalizate 12 comunități de energie regenerabilă, în cele patru țări partenere, cu participarea a cel puțin 24 de IMM-uri din sectoarele agroalimentar și comerț. Aceste comunități vor beneficia de finanțare de până la 20 de mii de euro fiecare, pentru dezvoltarea soluțiilor de producere și utilizare a energiei verzi în comun, beneficiind de suport tehnic, juridic și financiar. Bugetul total al proiectului este de aproximativ 938 de mii de euro, dintre care bugetul alocat ODA este de circa 246 de mii de euro.

Se estimează că IMM-urile participante vor putea reduce costurile la energie cu aproximativ 20%, ceea ce va contribui direct la creșterea rezilienței lor economice și va promova beneficiile comunităților de energie regenerabilă, susținând tranziția către energie verde.

Proiectul va fi implementat începând cu data de 1 ianuarie 2026.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода