Guvernul a aprobat instituirea stării de urgență din 16 decembrie VIDEO

11 декабря 2024, 11:08
guvern
guvern
starea de urgenta
Embed:

Guvernul va solicita instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile. Ea urmează să intre în vigoare din 16 decembrie. Hotărârea în acest sens a fost aprobată de Guvern, la propunerea vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serbrian, care a menționat că cei aproximativ 300 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene ar putea rămâne, în plină iarnă, fără gaz și energie electrică, ceea ce va provoca iminent o catastrofă umanitară.

În aceeași ședință Guvernul a aprobat proiectul regulamentului privind situațiile excepționale în sistemul electroenergetic și planului de acțiuni pentru situații excepționale în sistemul electroenergetic. Documentul introduce noi reglementări, în conformitate cu normele europene.

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a precizat că documentul prevede 29 de scenarii de criză și acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru fiecare dintre acestea

„Regulamentul și planul de acțiuni propuse spre aprobare vizează stabilirea unor măsuri clare și eficiente pentru prevenirea și gestionarea situațiilor excepționale și include 29 de scenarii de risc detaliate, cu măsuri de prevenire, bazate pe mecanisme de piață, dar și soluții de intervenție pentru cazurile în care aceste mecanisme nu pot asigura fiabila funcționare a sistemului electroenergetic”, a spus Borosan.

Planul de pregătire pentru riscuri este elaborat în conformitate cu modelul prevăzut în anexa la Regulamentul UE nr. 2019/941. Pentru a asigura coerența planurilor de pregătire pentru riscuri, înainte de adoptarea planului său de pregătire pentru riscuri, autoritatea competentă (Ministerul Energiei) prezintă proiectul de plan autorităților competente ale statelor relevante din regiune.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

stare de urgentacriza energetica
Свежие новости

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода