Guvernul extinde concediul paternal pentru tații care au copii gemeni sau adoptaţi

05 ноября 2025, 11:33

Tații care au copii gemeni vor beneficia de concediu paternal extins și de indemnizație pentru fiecare copil, conform modificărilor aprobate miercuri 5 noiembrie, de către Guvern. Aceste măsuri vizează familiile cu copii gemeni sau multipli, precum și pe cele care adoptă copii, pentru a răspunde mai eficient nevoilor acestora.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a subliniat că, în ultimii ani, numărul taților care iau concediu paternal s-a dublat datorită măsurilor introduse de Guvern:

"Aceste măsuri sprijină echilibrul dintre viața profesională și cea de familie și încurajează implicarea activă a taților în creșterea și îngrijirea copiilor încă din primele luni de viață", a declarat Plugaru.

Începând cu 1 iulie 2025, taţii pot solicita 15 zile calendaristice de concediu paternal pentru fiecare copil, beneficiind de indemnizația corespunzătoare. Concediul poate fi exercitat până la 12 luni de la nașterea copilului sau încuviințarea adopției și poate fi divizat în maximum trei părți a câte 5 zile fiecare.

Modificările urmăresc promovarea egalității de gen și sprijinirea echilibrului între viața profesională și cea de familie, prin implicarea activă a taților și distribuirea echitabilă a responsabilităților parentale, contribuind astfel la consolidarea relațiilor familiale.

 

Implementarea noilor prevederi va fi asigurată de Casa Națională de Asigurări Sociale, iar cheltuielile vor fi acoperite integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform notei de fundamentare, cheltuielile estimate sunt de 274,4 mii lei pentru primele șase luni ale anului 2025, 608 mii lei pentru 2026 și 669,9 mii lei pentru 2027.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода