Guvernul susține că epidemia de pesta porcină este sub control

26 марта 2025, 17:47

Guvernul tratează cu maximă seriozitate situația de la Roșcani (Anenii Noi) și Cimișeni (Criuleni),unde au fost confirmate două focare majore de pestă porcină africană, anunță purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă. 

Potrivit acestuia ”este o situație excepțională, dar sub control, iar securitatea alimentară nu este pusă în pericol”.

La Roșcani, focarul a fost eradicat în proporție de 75%. Vorbim despre una dintre cele mai mari investiții europene în Moldova – o fermă cu biosecuritate avansată și expertiză veterinară daneză. Autoritățile, alături de proprietari și comunitate, lucrează NON-STOP pentru a elimina riscurile. La Cimișeni, situația este mai complexă. Se aplică o abordare etapizată, monitorizată inclusiv de experți internaționali. Progresul este de circa 20%, iar testările continuă zilnic”, a anunțat Vodă.

Guvernul anunță că au fost luate un șir de măsuri:

  • A fost activat planul de lichidare a focarelor.
  • Sacrificarea animalelor infectate se face strict conform normelor sanitare și fără risc pentru oameni sau mediu.
  • Înhumarea are loc pe teren lutos, în afara zonelor de protecție, cu aplicarea de var și clor, paie, pământ tasat – totul conform standardelor internaționale.
  • Se folosesc dezinfectanți profesioniști și se construiește o unitate modernă de procesare a subproduselor, ce va fi finalizată în 2025.

Moldova are în prezent circa 350.000 de porci în ferme autorizate. Cele două ferme afectate însumează 110.000 de capete. Impactul estimat este de aproximativ 20% din producție.

Fermierii afectați vor beneficia de compensații în funcție de greutate, vârstă, valoarea energetică și prețul de piață, cu condiția ca porcii să fie înregistrați și crotaliați.

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода