În 2025, salariul minim pe economie urmează să fie de 5500 de lei. Proiectul cu noul cuantum a fost publicat pentru consultări publice de către executiv. Documentul prevede o creștere de 10 la sută față de salariul minim din 2024, care este de 5000 de lei. Majorarea anunțată este cea mai mică din ultimii patru ani, notează ziua.md.
Proiectul Guvernului a fost supus joi, 28 noiembrie, spre consultări publice de către Cancelaria de Stat, iar în luna decembrie urmează să fie aprobat de cabinetul de miniștri.
Amintim, cea mai mare majorare a salariului minim pe economie a avut loc în acest an, când acest venit a crescut la 5000 de lei, de la 4000, cât era în 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 25 la sută. În 2022, salariul minim pe economie a fost de 3500 de lei, iar în 2021 – de 2935 de lei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ