Hărțuirea online devine infracțiune în Republica Moldova: Pedepsele prevăzute de lege

13 февраля 2026, 13:20

Hărțuirea online devine infracțiune în Republica Moldova. Codul penal al țării a fost completat cu o nouă prevedere care incriminează actele de persecuție (stalking),inclusiv în mediul online, iar normele vor intra în vigoare la 14 februarie 2026. Potrivit noilor reglementări, faptele vor fi sancționate cu amendă între 25.000 și 37.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității între 120 și 180 de ore sau cu închisoare de până la doi ani.

Dacă hărțuirea se săvârșește asupra unui membru de familie, pedepsele sunt mai severe, cu amendă între 30.000 și 50.000 de lei, muncă neremunerată între 180 și 240 de ore sau cu închisoare de până la trei ani.

Noua normă, inclusă în Codul penal ca Articolul 169¹ – Acte de persecuție, prevede că persecutarea sistematică a unei persoane, astfel încât aceasta să resimtă anxietate, frică pentru siguranța proprie sau a rudelor apropiate și să fie constrânsă să își modifice stilul de viață, este pedepsită. Sunt vizate acțiuni precum urmărirea persoanei, inclusiv prin tehnologii informaționale sau rețele electronice, supravegherea locuinței, locului de muncă sau a altor locuri frecventate, precum și contactarea victimei prin orice mijloc, direct sau prin intermediul altei persoane.

Specialiștii susțin că modificarea este un pas important în recunoașterea violenței psihologice și digitale ca forme grave de violență, care pot avea un impact profund asupra vieții, siguranței și sănătății victimelor. Hărțuirea repetată nu mai poate fi tratată ca o formă de "atenție" sau "insistență", ci ca o formă de violență cu potențial de escaladare și consecințe serioase.

Persoanele afectate de astfel de fapte sau care cunosc victime pot solicita sprijin gratuit și confidențial apelând 112 – Serviciul Național de Urgență, 0 8008 8008 – Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete, 116 111 – Telefonul Copilului, sau prin platformele online www.eviolenta.md, www.12plus.md și www.siguronline.md.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода