
Olandezul Herman von Hebel, numit cu scandal săptămâna trecută în Parlament membru al comisiei de evaluare a procurorilor, a spus într-un interviu la Europa Liberă că abia așteaptă să-și înceapă munca. El respinge acuzațiile opoziției și nu crede că acestea vor afecta credibilitatea vettingului.
În prima sa apariție în presa din R. Moldova după votul din Parlament, Hebel a declarat că este la curent cu discuțiile contradictorii care au existat în Parlament și în societatea civilă de la Chișinău referitoare la numirea sa ca membru al comisiei de evaluare a procurorilor.
"Sunt foarte fericit și mulțumit că am fost votat de Parlament și voi face tot posibilul să onorez încrederea care mi-a fost acordată. Dar, desigur, în același timp, sunt conștient și de unele critici. Astfel de critici au apărut când eram președinte al Comisiei de pre-vetting", a declarat Hebel.
Un articol de presă la care au făcut trimitere deputații din opoziție arătase că, în urma unei reforme pe care a făcut-o juristul olandez la Curtea Penală Internațională de la Haga, în 2018, mai mulți funcționari și-au pierdut slujbele și au câștigat ulterior despăgubiri.
"Din câte am înțeles, nu au existat critici noi, iar la acel moment am răspuns în detaliu criticilor legate de activitatea mea la Curtea Penală Internațională. Prin urmare, aceste obiecții nu sunt corecte", s-a apărat noul membru al comisiei de evaluare a procurorilor.
Făcând trimitere la experiența lui, Hebel spune că și în alte state care și-au asumat reforme majore în justiție au fost "discuții dificile".
"Este un proces normal. Desigur, există persoane care au un interes direct ca lucrurile să rămână așa cum sunt. Există, însă, și oameni care își doresc cu adevărat ca lucrurile să se schimbe, să fie îmbunătățit statul de drept și să crească calitatea sistemului judiciar și al procuraturii", a subliniat Hebel.
Dincolo de discuțiile legate de persoana lui Hebel, atât opoziția, cât și societatea civilă au criticat dur modul în care majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate a modificat legea pentru a-l putea numi, coborând pragul de la 61 la 51 de voturi.
Herman von Hebel a fost votat de 53 de deputați – toți membri ai PAS. În discuția cu Europa Liberă, Hebel a refuzat să comenteze "discuțiile interne" din Parlament: "Nu aș dori să comentez acest subiect, deoarece depășește sfera mea de responsabilitate. Am fost numit în această comisie și pe aceasta se concentrează activitatea mea".
Citeşte continuarea pe Europa Liberă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ