Energocom a procurat, în premieră, gaze naturale de la Balkan Gas Hub din Bulgaria. Volumul de 24 MWh va fi livrat în Republica Moldova astăzi, 29 mai.
Energocom a precizat că achiziția a fost efectuată în calitate de test.
"Compania are acces pe mai multe burse internaționale și deține licență de furnizare a gazelor naturale în Bulgaria, dar și în țările prin care gazele procurate vor ajunge în Moldova. Acest lucru permite întreprinderii Energocom să achiziționeze și să transporte gazele în mod independent, diversificând astfel sursele de aprovizionare a țării și oferind posibilitatea de procurare a gazelor la prețuri competitive", a menționat Energocom.