Ziua Părinţilor de Îngeri, care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată în România, pe 15 octombrie. În această zi părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege promulgată, miercuri, de preşedintele român Klaus Iohannis.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ
În scopul marcării Zilei Părinţilor de Îngeri, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza evenimente şi activităţi publice.
Actul normativ stipulează că părinţii copilului decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, care sunt sau nu asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data morţii acestuia, beneficiază de zece şedinţe de consiliere psihologică gratuite, pe o perioadă de şase luni.