Încasările la bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au crescut cu 5,7 miliarde de lei sau cu 12,1% în nouă luni ale anului curent, în raport cu perioada similară din 2023. Acestea au constituit circa 52,6 miliarde lei, transmite moldpres.
Datele operative ale SFS relevă că la bugetul de stat, în nouă luni ale anului 2024 s-au încasat 21,6 miliarde lei, cu 1,3 miliarde lei mai mult comparativ cu același interval din 2023, sau o creștere de 6,4%.
Încasările la bugetele locale au atins cifra de 6 miliarde de lei, fiind cu 788,7 milioane lei sau cu 15,1% mai mari.
De asemenea, la bugetul asigurărilor sociale de stat în perioada menționată s-au încasat 18,6 miliarde lei, în creștere cu circa 17%.
Totodată, acumulările la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală au crescut cu 16,3% și au ajuns la 6,3 miliarde lei.