Începând de astăzi, cetățenii pot ridica compensațiile pentru energie de la oficiile poștale

15 декабря 2025, 10:02

Începând de luni, 15 decembrie, cetățenii pot ridica compensațiile pentru energie de la oficiile poștale din întreaga țară. Pentru a primi banii, beneficiarii trebuie să prezinte buletinul de identitate. Plățile sunt direcționate către oficiile poștale în cazul persoanelor care nu au indicat un card bancar pentru recepționarea acestora. Pentru cetățenii care au optat pentru transferul pe card, mijloacele financiare au fost virate începând de vineri, 12 decembrie.

În sezonul rece 2025–2026, de compensații la energie vor beneficia 605.538 de gospodării, în care locuiesc peste 1,2 milioane de persoane. Potrivit autorităților, 53% dintre gospodăriile eligibile vor primi compensația maximă: 800 de lei pentru cei care se încălzesc cu lemne și 1.000 de lei pentru gospodăriile care utilizează alte surse de încălzire.

 

Totodată, aproximativ 23% dintre beneficiari vor primi compensații cuprinse între valoarea minimă și cea maximă, respectiv între 500 și 1.000 de lei. Restul gospodăriilor eligibile, reprezentând aproximativ un sfert din totalul beneficiarilor, vor primi compensația minimă, în valoare de 500 de lei.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода