Ion Ceban: "Guvernarea refuză să recunoască cele mai grave probleme ale Republicii Moldova"

06 ноября 2025, 10:15

Liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN) și primarul Capitalei, Ion Ceban, acuză actuala guvernare că ignoră cele mai grave probleme cu care se confruntă Republica Moldova – de la criza demografică și creșterea sărăciei, până la datoria de stat care a atins "niveluri îngrijorătoare". Potrivit lui Ceban, prima și cea mai acută problemă este criza demografică, fenomen care, în opinia sa, afectează profund economia și dezvoltarea socială a țării.


"Moldova se numără printre liderii europeni la capitolul depopulare, iar, conform datelor oficiale, populația cu viză de reședință obișnuită s-a redus cu circa 240 de mii de persoane în ultimii ani. Satele sunt pustii, deficitul forței de muncă crește, iar investitorii ocolesc Moldova", a menţionat liderul MAN într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.

O altă problemă majoră, susține edilul, este sărăcia în creștere. Ion Ceban afirmă că, în ultimii ani, rata sărăciei a crescut de la 25% la 31%, în timp ce inflația cumulativă a depășit 60%, iar indicele prețurilor de consum a crescut cu 159%:

"Guvernul vorbește despre majorarea salariului minim, dar evită să explice de ce pensiile nu au fost indexate la rata inflației, așa cum prevede legea", a subliniat acesta.

Ceban a atras atenția și asupra datoriei publice, care, potrivit lui, aproape s-a dublat în ultimii patru ani – de la 69 la aproximativ 130 de miliarde de lei:


"Conform prognozelor, în doar doi ani, datoria de stat va ajunge să fie egală cu valoarea întregii proprietăți publice administrate de Guvern. Aceasta va afecta direct posibilitățile de investiții și protecția socială", a explicat politicianul.

 

În încheiere, liderul MAN a criticat lipsa de reacție a autorităților în mai multe domenii strategice – exporturi, agricultură, sistemul fiscal, justiție și drepturile omului:


"Guvernarea nu vrea să recunoască adevărul despre crizele prin care trece Republica Moldova. Iar răspunsul la întrebarea de ce îl vom vedea foarte curând – mult mai curând decât cred unii", a conchis Ion Ceban.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода