Ion Creangă, cercetat pentru trădare de patrie, nu mai poartă brățara electronică

21 августа 2025, 15:22

Șefului suspendat al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, cercetat penal pentru trădare de patrie i-a fost scoasă brățara electronică. Informația a fost confirmată pentru IPN de avocatul învinuitului, Gheorghe Ionaș, care a menționat că, potrivit Codului de procedură penală, articolul privind liberarea provizorie pe cauțiune, nu prevede purtarea dispozitivului de monitorizare.

Avocatul a precizat că ședința de judecată programată pentru astăzi la Curtea de Apel Centru nu a avut loc. În momentul programării ședinței, Ion Creangă se afla într-o instituție medicală pe motive de sănătate, fapt care a dus la amânarea ședinței, a explicat Ionaș.

Ion Creangă a fost eliberat din arest preventiv pe 23 iulie, după un an de arest preventiv.

Următoarea ședință în dosarul de trădare de patrie, care vizează examinarea cauzei, este preconizată pentru 3 octombrie.

Ion Creangă este acuzat de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit anchetei, în perioada 2023-2024, acesta ar fi întreținut o comunicare conspirativă cu un asistent al atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Funcționarul fost reținut în iulie 2024, în momentul în care primea 500 de dolari de la oficialul rus. Pe 10 martie 2025 Creangă a fost eliberat din izolator și plasat în arest la domiciliu.

Conform Codului Penal, trădarea de patrie se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода