Italia și Elveția pledează pentru un nou summit de pace privind Ucraina, cu participarea Rusiei

12 августа 2024, 21:10
SUMMIT

Italia și Elveția și-au exprimat luni sprijinul pentru organizarea unui nou summit de pace cu privire la războiul din Ucraina, de data aceasta cu participarea Rusiei.

După o întrevedere la Locarno, ministrul italian de externe Antonio Tajani și omologul său elvețian Ignazio Cassis au semnat o declarație comună care prevede „crearea celor mai bune condiții posibile pentru organizarea unui al doilea summit de pace cu implicarea tuturor părților, inclusiv a Rusiei, și a tuturor actorilor relevanți la nivel global”, transmite Agerpres.

Tajani și Cassis au cerut tuturor părților să depună toate eforturile pentru a „crea o platformă comună de negociere”, iar aceasta ar trebui să se bazeze pe respectarea dreptului internațional și a principiilor integrității teritoriale și suveranității statelor, care sunt prevăzute în Carta ONU, au subliniat ei.

Pacea poate fi obținută doar cu implicarea tuturor părților interesate și a dialogului cu acestea, potrivit celor doi miniștri.

Ucraina se confruntă cu o invazie lansată de Moscova în februarie 2022. Rusia cere Kievului să-i cedeze mai mult de o cincime din teritoriul său pentru a ajunge la pace.

Ucraina ar trebui, de asemenea, să se declare neutră și astfel să renunțe la aderarea la NATO, conform cererilor Moscovei.

Fără participarea Rusiei, care nu a fost invitată, reprezentanți din peste 100 de țări și organizații au participat în iunie la un summit pentru pace în stațiunea Bürgenstock din Elveția, lângă Lucerna.

Moscova a descris summitul drept o „fraudă”, iar cererile Kievului ca Rusia să se retragă din toate teritoriile ucrainene, să fie judecată pentru presupuse crime de război și să plătească despăgubiri le-a calificat ca fiind „ireale și absurde”.

Rusia are, de asemenea, o poziție critică față de un al doilea summit pentru pace și a respins eventuala sa participare. Potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, o astfel de conferință s-ar concentra din nou doar pe propunerile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода