Judecătoarea Marina Rusu cere respectarea drepturilor părinților din sistem:"Să nu fim forțați să alegem între copiii noștri și munca noastră"

21 декабря 2025, 14:35

Judecătoarea Marina Rusu anunțǎ cǎ va organiza luni, 22 decembrie, un protest la Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),unde va cere respectarea drepturilor părinților din sistem:"să nu fim forțați să alegem între copiii noștri și munca noastră", a scris aceasta într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Magistrata are cinci copii minori, inclusiv o fetiță sub 2 ani din cei șapte în total. Ea a decis să revină la serviciu cu program redus și pauză necesară pentru alăptare. Totuși, potrivit acesteia, în realitate, este nevoitǎ sǎ aibǎ același volum de lucru ca un angajat cu program complet. 

„Din acest motiv am decis să revin la muncă cu program redus — patru ore pe zi — exact așa cum prevede legea, cu pauza necesară pentru alăptare — 30 de minute. Muncesc aceste patru ore și sunt remunerată pentru ele. Acesta este cadrul legal în care activez. În realitate însă, zi de zi, lucrurile stau altfel. Mi se repartizează același volum de muncă precum colegilor cu program complet de opt ore și salariu integral”, a declarat judecătoarea în postare, precizând cǎ au existat zile în care a rămas la serviciu până la orele 21:00 — 22:00.

„În acele momente simțeam durere fizică reală în piept, pentru că corpul meu îmi amintea că sunt mamă care alăptează. Acasă mă așteptau copiii mei, exact în timpul pe care legea, teoretic, mi l-a garantat pentru ei. Dreptul la alăptare este un drept al copilului și al mamei. Alăptarea nu este despre confort și nu este o alegere opțională. Este o necesitate biologică pentru sănătatea copiilor mei și pentru sănătatea mea. Este un ritm care nu poate fi amânat și nu poate fi negociat cu un program administrativ”, a spus magistrata.

Ea a sesizat instituțiile și a cerut ca volum de lucru să fie proporțional cu timpul de muncă achitat. Ce a urmat: aceasta ar fi fost suspendată de Consiliul Superior al Magistraturii pe termen nedeterminat.

„Am decis să merg mai departe și am sesizat 29 de organizații naționale și internaționale. Pentru că nu este doar problema mea. Este o problemă de sistem. Și voi vorbi deschis despre răspunsurile primite, pentru că transparența este singura cale spre schimbare”, a menționat magistrata.

Marina Rusu a subliniat că nu doar femeile din sistemul judiciar se confruntă cu această problemă, ci și bărbații. „Tații au același drept de a fi alături de copiii lor. Iar copiii au dreptul să-și vadă ambii părinți prezenți, implicați, disponibili”, a subliniat ea.

Prin urmate la situația creatǎ, luni, 22 decembrie 2025, începând cu ora 10:00, aceasta a anunțat că va protestat în fața Consiliului Superior al Magistraturii.

„Voi sta acolo în semn de protest tăcut, ca mamă, cerând ceva foarte simplu: să nu fim forțați să alegem între copiii noștri și munca noastră”, a mai transmis aceasta, încurajând persoanele care o susțin să i se alăture la manifestație.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода