
Jumătate din România se află sub coduri roșii, portocalii și galbene de vânt, ploi abundente și chiar ninsori, la munte.
În București, e în vigoare un cod portocaliu până vineri seară, la ora 23, din cauza vântului puternic. Pompierii au intervenit, de-a lungul nopții, pentru mai bine de 15 copaci căzuți pe carosabil sau pe mașini.
De asemenea, în Sectorul 5, câteva locuințe au rămas fără curent, după ce crengile unor copaci s-au agățat de cablurile de electricitate.
Zăpadă și de 20 de centimetri la munte, turiștii sunt sfătuiți să nu se aventureze
Un șofer din Gorj s-a trezit blocat pe Transalpina de blocurile de beton care, cu două ore înainte, au închis circulația pe șoseaua de mare altitudine.
În zonă este cod portocaliu de ninsori abundente, viscolite.
În munții Făgăraș, stratul de zăpadă măsoară în unele locuri chiar și 20 de cm. Pe Transfăgărășan, drumarii au intervenit să curețe asfaltul.
Și pe șoseaua Transbucegi se așterne zăpada. Turiștii sunt sfătuiți să nu urce pe traseele de abrupt din Bucegi, Ciucaș și munții Baiului.
Râul Argeș a fost decolmatat, zilele trecute, pentru deversarea lacului Vidraru, iar operațiunea se dovedește utilă acum, când este așteptată creșterea apelor din cauza ploilor. Judeţele Olt şi Dolj sunt sub cod roşu de ploi abundente. Vor cădea chiar şi 100 de litri pe metrul pătrat, aşa că Institutul Naţional de Hidrologie a emis o avertizare de cod roșu de inundații, pentru câteva râuri din sudul României.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ