Jurnalistul Gabriel Călin a fost plasat în arest pentru 30 de zile

02 октября 2025, 15:45

Jurnalistul Gabriel Călin, președinte al formațiunii politice Uniunea Creștin-Socială din Moldova, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Decizia a fost luată joi, 2 octombrie, de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la solicitarea procurorilor.

Călin este suspectat că ar fi efectuat tranzacții prin intermediul unei platforme internaționale utilizate pentru conversia rublelor rusești în alte valute, cu scopul de a evita sancțiunile impuse Federației Ruse după declanșarea războiului împotriva Ucrainei.

"Locuim în republica lui Soroș și sunteți angajații lui", le-a spus Gabriel Călin jurnaliștilor înainte de ședința de judecată.

Avocatul acestuia, Iurie Mărgineanu, a precizat că clientul său pledează nevinovat:
"În ceea ce privește învinuirile înaintate, se declară nevinovat. Sunt două componente de infracțiune pentru care este acuzat în prezent: cumpărarea alegătorilor, coruperea electorală și spălarea de bani", a spus apărătorul, transmite TVR Moldova.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în perioada 2021–2025, Gabriel Călin ar fi efectuat conversii valutare în valoare de peste 150.000 de dolari și ar fi administrat resurse financiare provenite din Rusia, pe teritoriul Republicii Moldova. În timpul documentării cazului, oamenii legii au constatat o discrepanță de aproximativ 4,8 milioane de lei între veniturile declarate și cheltuielile reale ale acestuia. O parte din bani ar fi fost direcționați către activități politice și campanii de publicitate menite să influențeze opinia publică.

De asemenea, investigațiile arată că Gabriel Călin ar fi apelat la intermediari și companii aeriene pentru a-și masca deplasările, folosind rute cu multiple escale pentru ca destinația sa finală – Federația Rusă – să nu apară în bazele de date oficiale.

În baza autorizării instanței, polițiștii au desfășurat 24 de percheziții, în urma cărora au fost ridicate probe esențiale: 36.000 de dolari, 5.750 de euro, dispozitive electronice și documente care confirmă legătura suspectului cu tranzacții provenite din Rusia.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Свежие новости

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода