Kremlinul a anunțat condiția pusă de Putin pentru a se vedea cu Trump și Zelenski

30 мая 2025, 14:51

Kremlinul a anunțat vineri condiția principală pusă de Vladimir Putin pentru a participa la negocieri directe cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele SUA, Donald Trump. Astfel, participarea liderului rus la o astfel de întâlnire va putea avea loc duar după ce negocierile dintre delegațiile de experți ruși și ucraineni vor obține rezultate, informează agenția rusă Tass.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care nu a detaliat despre ce rezultate ar trebui să fie obținute în urma discuțiilor dintre Kiev și Moscova. "Putin a spus în repetate rânduri că este în principiu pentru contacte la cel mai înalt nivel, desigur, acestea sunt solicitate, dar trebuie să fie pregătite și mai întâi trebuie obținut un rezultat în negocierile directe dintre delegațiile celor două țări. Dacă un astfel de rezultat este obținut și când este atins, atunci, desigur, putem vorbi despre contacte la cel mai înalt nivel", a spus Dmitri Peskov, în cadrul unui briefing de presă la Kremlin, transmite Digi24.

Peskov a comentat o declarație făcută de ministrul turc de Externe, Hakan Fidan. care și-a exprimat speranța că Rusia și Ucraina vor putea finaliza etapa tehnică a negocierilor pe 2 iunie, după care ar putea avea loc o întâlnire a liderilor Turciei, Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei.

Prima încercare de organizare a negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia a avut loc cu două săptămâni în urmă. Kremlinul a trimis o delegație de tehnocrați din eșalonul doi la discuțiile de la Istanbul, dar Kievul a considerat acest lucru un semn că Vladimir Putin nu ia negocierile în serios. Discuțiile au avut în cele din urmă loc, dar au fost întrerupte după două ore. În timpul discuțiilor cu Ucraina de la Istanbul, delegația rusă a amenințat că va cuceri regiunile Harkiv și Sumî.

Acest lucru a fost raportat de corespondentul The Economist, Oliver Carroll, care a citat o "sursă informată". Potrivit acestuia, delegația rusă a declarat că Moscova ar fi de acord cu o încetare a focului numai dacă Ucraina își retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Rusia.

Rusia a propus organizarea următoarei runde de discuţii directe cu Ucraina la Istanbul, pe 2 iunie, în vederea obţinerii unui acord de pace durabil, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov.


Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода