Lucrări de urgență pentru salvarea Salinei Praid. Zeci de mii de oameni fără apă potabilă. Alertă în 16 localități din Mureș

03 июня 2025, 13:36
MyCollages

Autoritățile române fac eforturi pentru salvarea Salinei Praid, aflată în pericol de prăbușire din cauza inundațiilor. Astfel, vor demara lucrările de mutare a cursului pârâului Corund, pentru a reduce nivelul de afectare a minei de sare, anunță Digi24. Ministrul Economiei, Bogdan Ivan anunță însă că nu sunt date care să ducă la ipoteza că mina turistică s-ar putea prăbuși. Între timp, 45 de case au fost evacuate de urgență, iar 16 localități din județul Mureș au rămas fără apă potabilă. Ministrul Mediului, Mircea Fechet a avertizat asupra pericolului unui adevărat dezastru ecologic din cauză că salinitatea apei în zonă a crescut excesiv. 

Specialiști în geologie încearcă să găsească soluții pentru salvarea Salinei Praid. Ei vor fi ajutați și de șapte experți din străinătate, a declarat, pentru Digi24, ministrul Economiei, Bogdan Ivan. "O parte dintre lucrări au început încă de ieri (n.r. luni). S-au identificat soluțiile tehnice prin care să fie amenajate aceste bypass-uri hidrologice și s-a găsit traseul pe care să se facă acea deviere a cursului de apă pentru a nu continua inundarea minei. (...) De asemenea, de aseară au fost instalate mai multe scanere foarte complexe pentru a cartografia subsolul minei turistice, dar și a minei vechi pentru a vedea care este gradul de eroziune la nivelul minelor și a calcula care este soluția tehnică pentru a evacua o parte din acea apă", a declarat ministrul Economiei.

Monitorizarea este permanentă, datele se transmit o dată la patru ore, se interpretează... Bogdan Ivan a dat asigurări că, pentru remedierea problemelor de la Praid, lucrează contracronometru cei mai buni specialiști din România în materie de geologie și, de asemenea, prin activarea Mecanismului European de Solidaritate Civilă, există deja șapte specialiști care se îndreaptă către România, iar de mâine dimineață, miercuri, vor fi la Praid cu tehnologie foarte modernă pentru a veni cu soluții pentru situația de acolo.

Ministrul Economiei a subliniat că nu sunt date care să ducă la ipoteza că mina turistică s-ar putea prăbuși. "Avem doar de ieri (n.r. luni) o foarte mică sufuziune, care este mai veche - a fost acoperită ieri după-amiază pentru a testa dacă se extinde și nu s-a extins. Până la această oră nu este nicio schimbare acolo, ceea ce, de asemenea, e un semn bun. Zona care a fost încă de la început sub risc e cea a vechii mine, care nu este folosită. E o mină de la 1762, mina Iosif, care a fost principala principala sursă prin care apa s-a infiltrat în mina turistică. Dar pentru mina turistică, deocamdată nu avem niciun indiciu care să ne conducă spre ipoteza că ar putea să se prăbușească", a spus Ivan.

Localități fără apă potabilă și risc al unui dezastru ecologic

Un număr de 16 localități din județul Mureș au intrat în stare de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, după ce salinitatea râului Târnava Mică a crescut, în urma inundării Salinei Praid de către pârâul Corund.  "Monitorizăm, la acest moment, șase secțiuni de curs de apă în ceea ce privește cantitatea de cloruri și conductivitatea. Sunt două măsurători care ne dau informații. (...) Pe scurt, apa infiltrată în salină - apa care a inundat salina - este acum evacuată, iar acest lucru poate să producă probleme ecologice, pentru că, uitându-mă la cifrele comunicate de colegii mei, văd că avem o creștere alarmantă de la o zi la alta. Dacă în data de 29 mai cantitatea de cloruri, exprimată în miligrame pe litru, pe Târnava Mică, era de 51 mg, astăzi această cifră a crescut de 10 ori. Ieri (n.r. luni) a fost și mai rău, însă monitorizăm cu atenție pentru că în aval de mină, stațiile de tratare existente pot pot folosi o apă ce are maxim 250 mg/l. Orice creștere peste această cantitate depășește puterea de tratare a stațiilor, ceea ce înseamnă că apa devine nepotabilă", a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Volumul de apă care va ieși din salina de la Praid poate însemna un adevărat pericol pentru locuințele din zonă, avertizează ministrul. Suntem astăzi la 500 mg/l (n.r. concentrație de sare în apă),pornită de la 50. La 1.000 mg/l începem să avem mortalitate piscicolă, iar la 2.000 mg/l, adică la 2 grame de sare pe litru de apă, practic nu mai supraviețuiește aproape nimic în cursul respectiv de apă.

"Experții spun că întrebarea nu mai e dacă vor exista prăbușiri, ci când se vor prăbuși anumite secțiuni, mai mari sau mai mici și care va fi timpul în care aceste prăbușiri vor avea loc, pentru că dacă acest timp va fi de ordinul secundelor sau minutelor, putem avea cantități mari evacuate dintr-o dată din salină, cantități de apă puternic încărcată la ieșirea din masivul de sare. Avem acum 2.900mg/l. (...) Din acest motiv s-au instalat kilometri întregi de linii de apărare - pentru că în situația unei prăbușiri rapide, volumul de apă evacuat dintr-o dată ar însemna nu doar o poluare masivă pe cursul de apă Corund sau pe cursul de apă Târnava Mică, dar poate însemna în același timp și un pericol pentru locuințele de acolo", a subliniat Mircea Fechet.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода