
"Luxemburg, ca membru fondator al Uniunii Europene, ne susține în parcursul nostru european, în eforturile noastre de a rămâne parte a lumii libere și de a menține pacea în Moldova", a declarat preşedintele Maia Sandu, în urma întrevederii de vineri, 13 septembrie, cu premierul Luxemburgului, Luc Frieden. De asemenea, în cadrul discuțiilor, şeful statului a subliniat interesul privind intensificarea colaborării cu Luxemburg în sfera economică şi a evidențiat oportunitățile de investiții în țara noastră în diferite sectoare ale economiei.
" M-am bucurat să îl salut astăzi pe Prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden, la Chișinău. Această primă vizită oficială a unui premier luxemburghez subliniază prietenia dintre țările noastre, o relație construită pe încredere și valori comune. Ne-am propus să întărim legăturile dintre statele noastre pentru a consolida securitatea regională într-o perioadă plină de provocări și pentru a crea noi oportunități de cooperare. Împreună, putem construi un viitor mai sigur și mai prosper pentru Moldova, regiunea noastră și întregul continent" a mai menţionat Preşedinţia.
Precizăm că premierul Luxemburgului s-a aflat într-o vizită în ţara noastră, în perioada 12-13 septembrie. La Chişinău, Luc Frieden a avut şi o întrevedere cu premierul Dorin Recean,
Abonează-te la canalul nsotru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ