Maia Sandu, la Forumul Mass-media 2025: "Republica Moldova are nevoie de reguli clare pentru spațiul online"

08 декабря 2025, 11:31
maia

Preşedinta țǎrii, Maia Sandu, a participat luni, 8 decembrie, la Forumul Mass-media 2025.

Maia Sandu a apreciat cǎ în ultimii ani, presa din Republica Moldova a demonstrat "o maturitate democratică remarcabilă, iar jurnalismul de investigație a devenit o forță civică esențialǎ".

"În anii care urmează, la nivel global, bătălia pentru democrație nu se va purta doar la urnele de vot sau în instituții, ci tot mai mult în spațiul informațional. Manipularea, tehnologiile care permit falsificări aproape perfecte, atacurile coordonate asupra încrederii publice, propaganda finanțată masiv și distribuită prin conturi false de actori ostili — toate acestea constituie un arsenal sofisticat, care generează un mediu informațional extrem de volatil. Dacă nu conștientizăm acest lucru, nu ne pregătim și nu ne unim forțele, democrația riscă să fie învinsă prin falsuri și manipulare. (...). Știm însă că resursele celor care ne atacă democrația sunt incomparabil mai mari. De aceea, trebuie să asigurăm un parteneriat eficient dintre instituții, presă și cetățeni în efortul comun de a proteja democrația și de a apăra valorile pe care se sprijină societatea noastră", a declarat Maia Sandu.

De asemenea, şefa statului considerǎ cǎ Republica Moldova are nevoie de reguli clare pentru spațiul online.

"Trebuie să vedem și cum putem consolida capacitățile redacțiilor, inclusiv prin folosirea comună a resurselor. Colaborarea dintre instituțiile media, partajarea expertizei și a infrastructurii pot fi unele dintre cele mai eficiente soluții. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода