Preşedintele Maia Sandu a discutat cu ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, discuțiile au abordat și aspectele legate de securitatea regională, iar şeful statului a subliniat importanța cooperării strânse cu partenerii europeni, inclusiv Ungaria, pentru a asigura stabilitatea și securitatea Republicii Moldova.
" Un accent important a fost pus pe intensificarea cooperării economice dintre cele două state. Maia Sandu a evidențiat oportunitățile de investiții în Moldova, subliniind reformele economice aflate în desfășurare, menite să creeze un mediu de afaceri favorabil și să atragă noi investiții", mai anunţă Preşedinţia.
Amintim că oficialul maghiar a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, vineri, 6 septembrie. La Chişinău, Péter Szijjártó a avut întâlniri cu ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popuşoi, dar şi cu ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ